Temperaturi de vară în primele zile de octombrie. Vreme de plajă pe litoral!

Temperaturi de vară în primele zile de octombrie. Vreme de plajă pe litoral!
Sursa foto - caracter ilustrativ: Shutterstock
Publicat: 26/09/2022, 18:49

Luna octombrie debutează cu temperaturi de vară în multe zone ale ţării. În aceasta săptămână vremea va fi mai caldă decât normalul perioadei, cu maxime care vor atinge chiar şi 32 de grade Celsius.

Maximele termice vor ajunge în week-end la 29-32 de grade Celsius, inclusiv pe litoral, unde nostalgicii vor putea „prinde” câteva zile de vară.

„Într-adevăr, o săptămână mai caldă decât în mod obişnuit şi pentru un final de lună septembrie, dar şi debut de lună octombrie, pentru că temperaturile vor fi în creştere de la o zi la alta.

Dacă astăzi contăm pe valori care să se situeze în general în jurul la 25-26 de grade în special în partea de sud-est a ţării, mâine este posibil să consemnăm în Bărăgan 28 de grade, 29 de grade în estul Munteniei.

De asemenea, pentru ziua de miercuri, joi, 19-30 de grade, iar sâmbătă, prima zi a lunii octombrie, valori chiar de 31, posibil izolat în Lunca Dunării, 32 de grade.

Aşadar, o vreme mai caldă decât în mod obişnuit, dar şi fenomene de instabilitate vor fi prezente. De alfel, ştim că va intra la ora 18 până mâine seară la ora 22 o atenţionare meteorologică de cod galben ce vizează pentru început zona Maramureşului, Banat, zona montană a Olteniei, Carpaţii Occidentali şi nordul Carpaţilor Orientali, acolo unde vorbim de perioade cu averse şi cantităţi de apă care pot depăşi 25-30 l/mp, la nivel local 40-50 l/mp. De mâine vom consemna o perioadă de instabilitate şi în partea de sud-vest, centrul ţării şi ulterior în sud şi sud-est, acolo unde cantităţile de apă care sunt estimate, se situează în jurul a 25-35 l/mp”, a anunţat Elena Mateescu, director ANM la Antena 3.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Mihai Albu, noi detalii ÎNFIORĂTOARE despre lupta cu cancerul de prostată: „A fost o operație...
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Cum se modifică alocațiile pentru copii! Schimbări importante în lege
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Iată ce se întâmplă în creierul tău dacă îți place să citești ficțiune
×